EvenimentNews

Incendiu puternic la Bengești-Ciocadia. Mai multe case, în pericol de a lua foc. FOTO/VIDEO

Cel puțin 20 de locuințe salvate din calea flăcărilor, la Bengești-Ciocadia!

“La data de 01 septembrie 2024, în jurul orei 12:30, instituția noastră a fost solicitată să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un incendiu de vegetație produs pe raza comunei Bengești-Ciocadia.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul instituției noastre, echipajele de intervenție constatând că incendiul se manifesta violent la vegetație uscată în apropierea mai multor locuințe.

Amplificat de intensitatea vântului, exista pericolul ca incendiul să cuprindă locuințele din imediata apropiere, fiind suplimentate forțele de intervenție cu alte trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Colegii noștri au depus eforturi imense și au reușit să localizeze la timp incendiul, iar ulterior să stingă focarele care l-ar fi putut reaprinde. Echipajelor noastre li s-au alăturat mai multi voluntari din comună care au înțeles pericolul și au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a-și salva locuințele.

Au ars aproximativ 10 hectare de vegetație uscată, dar, din fericire, nu au existat victime și au fost salvate locuințele”, au anunțat reprezentanții ISU Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button