Zero lei pentru Arcani. Coiculescu: Nu înțeleg care ar fi motivul
Primarul comunei Arcani, Aristică Coiculescu, nu a primit niciun ban de la guvern la repartizarea făcută, săptămâna trecută, din Fondul de rezervă.
Aristică Coiculescu este unul dintre edilii care nu au primit niciun leu din fondul de rezervă al guvernului. Primarul PNL al comunei Arcani a rămas surprins. Ia în calcul să contracteze un împrumut pentru a-și asigura sumele necesare pentru cofinanțări. Coiculescu a anunțat, recent, că va candida pe lista PSD la alegerile de anul viitor. “Noi am solicitat o sumă pentru confinanțarea proiectelor pentru că avem niște proiecte în derulare și bineînțeles că lucrările trebuiesc susținute. Nu știam că nu ni s-au alocat bani. Acum, am aflat, dar vom vedea cum ne vom descurca în perioada următoare. Nu înțeleg care ar fi motivul pentru care nu ni s-au alocat bani. Noi am depus toate documentele așa cum ni s-a cerut, cum au făcut toate primăriile. Este o surpriză neplăcută. Avem nevoie de fonduri pentru a ne cofinanța lucrările pe care le avem în desfășurare. Nu știu de ce nu am primit bani. Nu mă întrebați care este motivul. Trebuie să ne descurcăm, dar, probabil că foarte greu, acum, pe final de an. Vom vedea, de luni, ce soluții vom adopta, pentru că lucrările trebuiesc, totuși, susținute. Vom vedea în buget ce sume vom putea transfera de la alte capitole. În condițiile astea, nu mai putem aloca pentru alte lucruri absolut nimic. Sau vom merge pe varianta unui împrumut. Vom vedea”, a declarat primarul comunei Arcani.