News

Zeci de percheziții într-un dosar cu un prejudiciu de 40 de milioane de lei

Zeci de percheziții au loc miercuri în 11 județe, la persoane fizice și juridice, într-un dosar legat de contractele încheiate cu Casa Unirea – înfiinţată în 2018, în primul mandat al ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu scopul de a valorifica producţia agricolă naţională. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la 40 milioane de lei.

Potrivit unor surse judiciare, perchezițiile sunt efectuate împreună cu procurori ai DNA în București, Ilfov, Prahova, Giurgiu, Constanța, Iași, Timiș, Caraș-Severin, Cluj, Bihor, Maramureș și Arad.

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, în perioada 2023-2024”, a informat miercuri Direcția Națională Anticorupție, precizând că perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul Direcției Generale Anticorupție, Direcției Generale Antifraudă Fiscală și Brigăzii Speciale de Intervenție Jandarmi din județele menționate anterior.

În luna februarie, Direcţia de control din cadrul Ministerului Agriculturii anunța că a constatat nereguli în activitatea managementului societăţii Casei de Comerț „Unirea”, în urma controlului derulat în ultimele două luni, iar printre acestea se numără facturi neîncasate, în valoare de aproximativ 53 milioane de lei.

Controlul a scos la iveală faptul că din suma totală de mărfuri facturată de Casa Unirea pe parcursul anului 2023, în valoare de aproximativ 79,6 milioane de lei, societatea a încasat aproximativ 26,6 milioane de lei până la data de 10 ianuarie 2024. Astfel, Casa Unirea înregistrează facturi neîncasate în valoare de aproximativ 53 de milioane de lei, rezultate din derularea contractelor cadru de furnizare de produse.

De asemenea, pe durata controlului, directorul general al societăţii Casa Unirea (Mariana Cotoi, n.r.) nu a putut prezenta documente privind iniţierea vreunui demers în vederea calculării şi facturării penalităţilor de întârziere conform prevederilor contractuale. În plus, ca urmare a solicitărilor echipei de control, directorul general al societăţii a comunicat faptul că au fost iniţiate demersuri pentru notificarea debitorilor, iar la data de 29.12.2023 au fost depuse în bancă instrumentele de plată – bilete la ordin şi file CEC.

Casa Română de Comerţ Agroalimentar Unirea SA este o societate naţională înfiinţată în 2018, în primul mandat al ministrului Agriculturii, Petre Daea, cu scopul de a valorifica producţia agricolă naţională. Obiectivul acesteia era de a deschide un lanţ de 60 de magazine cu produse româneşti provenite de la mici producători. Doar două magazine au fost deschise, unul în Bucureşti şi altul în Sibiu, până când proiectul a fost sistat, respectiv în noiembrie 2019, în mandatul ministrului Adrian Oros.

Activitatea societăţii a fost reluată în luna octombrie 2022, în al doilea mandat al lui Petre Daea, după trei ani de întrerupere, odată cu semnarea unui prim contract cu producătorii agricoli pentru 100 de tone de legume.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button