News

Zeci de participanți la șezătoarea de Crăciun de la Novaci

Miercuri, 12 decembrie, Clubul Minților Deschise din cadrul Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” a organizat un complex de activități, în parteneriat cu Școala Gimnazială Novaci (care a devenit și gazdă), sub genericul „Șezătoarea de Crăciun. Tradiții din bătrâni”.

La atelierul tradițional complex de cusut, țesut, tors, croșetat, tricotat, confecționat (și cântat) colinde, „au dat o mână de ajutor” la salvarea tradițiilor gorjenești participanți din Novaci și chiar invitați din alte localități ale Olteniei, din 3 generații. Astfel, bunicii i-au putut învăța pe părinți, pe tineri și pe copii, meșteșuguri și colinde vechi, moștenite de la strămoși.

‘Manifestarea culturală „Șezătoarea de Crăciun. Tradiții din bătrâni” și-a găsit cea mai frumoasă expresie prin binecuvântarea primirii în sânul comunității din Novaci, una dintre cele mai cunoscute și așezate localități din Gorj și din Oltenia. Școala de aici și-a dovedit pe deplin rolul său de întâi stătătoare în educație, dar și de rezonator la așteptările comunității. Ideea manifestării a pornit de la modelul școlii interbelice, care, în locul vacanțelor, avea șezători, ceea ce unii dintre noi ar putea numi azi, despărțind activitățile de caracterul lor de moștenire sacră, într-un sens simplist, sobru și mercantil, workshop-uri. Noi ne-am dorit să reliefăm caracterul șezătorilor de altădată, rolul lor comunicator și de liant al societății, probat cu certitudinea timpului istoric. Am încercat să înțelegem că oamenii sunt aceiași, așa cum i-a făcut și i-a iubit Dumnezeu, doar timpul și ritmurile sunt altele, dar, cu puțină dorință, fiecare poate face să înflorească în ogorul său bucuria înțeleaptă a sfintelor sărbători, așa cum le-am prăznuit de generații. Continuitatea nu poate fi împlinită în sensul clar al prezervării valorilor tradiționale, care ne particularizează și ne dau identitate, decât prin deplinul transfer dintre emițător și receptor, dintre sau peste generații! Asta am înțeles aici! Și am mai înțeles ceva, anume că „suflet românesc” este mai mult decât o formulare poetică, este continuitate și spirit, este bucurie și credință, este acel „ceva” pe care însuși Eminescu n-a putut să-l definească decât prin fericita alăturare pe care cu toții o știm!’, a declarat dr. Albinel Firescu, șef secție artă și etnografie din cadrul Muzeului Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu.

Organizatori:

– Consiliul Județean Gorj

– Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu”

Partener:

– Școala Gimnazială Novaci

Activitățile sunt realizate în cadrul Proiectului ”Clubul minților deschise 2.0” finanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 1 – Educația Adulților și implementat de Muzeul Județean Gorj ”Alexandru Ștefulescu”.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button