Zeci de mii de produse alimentare vor avea adaosul PLAFONAT
Zeci de mii de produse ar urma să aibă prețuri mai mici, după ce se va plafona adaosul comercial la maximum 20%. Anunțul a venit de la ministrul Agriculturii, Florin Barbu. Proiectul de lege la care se lucrează acum prevede o plafonare a adaosului pentru produsele procesate în România, indiferent de materia primă. Ministrul a venit și cu exemple de ieftiniri, după ce adaosul la peste 20 de categorii de alimente de bază a fost plafonat.
„Vorbim despre toate produsele care sunt procesate în România. Nu are treabă materia primă. Noi vorbim de produse procesate în România. În momentul de față, noi am luat o măsură foarte bună și s-a văzut. Și raportul Consiliului Concurenței referitor la plafonarea alimentelor de bază în România arată că aceste alimente au scăzut cu procente între 18 și 32%.
Față de anul trecut, la luna aceasta, atunci când a fost introdusă plafonarea adaosului comercial, zahărul a scăzut cu 24,1%. Știm că litru de ulei era undeva la 11, 12, 13 lei. Astăzi găsim ulei și cu 6 lei, 7 lei, 8 lei. Dacă vorbim de zahăr, zahărul era undeva la 10, 11 lei. Acum găsim zahăr și cu 5,5 lei. Morcovii, în momentul de față, au înregistrat o scădere de minus 37,8%. Cartoful, față de anul trecut, are o scădere de 31,2%”, a spus Florin Barbu.