Șofer reținut pentru dare de mită, după denunțul unui polițist
Un gest de integritate și un exemplu clar că legea nu se negociază! Astăzi, ofițerii DGA – Serviciul Județean Anticorupție Mureș, sub coordonarea procurorului de caz, au prins în flagrant un conducător auto care a încercat să mituiască un polițist cu 500 de euro pentru a scăpa de sancțiunea legală.
Totul a început ieri, 4 februarie, când un agent de poliție din cadrul IPJ Mureș – Secția 14 Poliție Rurală Ghindari a oprit în trafic un șofer care efectuase o depășire neregulamentară pe un sector de drum marcat cu linie dublă continuă. Pentru a evita sancțiunea, conducătorul auto a încercat inițial să ofere 200 de euro, iar astăzi, la flagrant, a crescut oferta la 500 de euro. Polițistul a refuzat și a sesizat imediat DGA.
În urma acțiunii de prindere în flagrant, bărbatul a fost reținut pentru dare de mită și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.