News

Vremea se schimbă radical! Vor fi trei episoade cu ninsori viscolite

Atenție! Vremea se schimbă radical… Vin ninsorile, ploile și viscolul în zona României în intervalul 20 – 23 noiembrie 2024. Vremea se răcește accentuat în jumătatea nordică a României, vântul va sufla puternic și punctiform foarte puternic, ploile se transformă în lapovițe și ninsori, chiar și în zonele joase din centrul, nordul, estul și în vestul țării.

La munte vor fi 3 (trei) episoade cu ninsori viscolite, va ninge abundent și se va depune strat consistent de zăpadă. Al doilea si al treilea episod de iarnă vor fi cele mai marcante, vântul va sufla tare pe crestele montane în timpul ninsorilor.

Vor fi 3 (trei) episoade cu lapovițe și ninsori în regiunile din jumătatea de nord. Primul sistem frontal va fi cel mai slab, din punct de vedere al manifestărilor și va traversa rapid România în noaptea de 19/20 noiembrie. Va ninge doar pe crestele montane. În zonele joase va ploua.

Al doilea episod de iarnă începe cu ploi și vânt puternic în vestul, nord-vestul țării, zonele montane înalte și treptat, ploile se transformă în lapovițe și ninsori în noaptea de 20/21 noiembrie, în regiunile centrale, nordice, apoi și în partea vestică, nord-vestică, estică și centrală a Moldovei. La munte va fi viscol puternic, stratul de zăpadă va fi consistent și va scădea vizibilitatea.

 

Ziua de 21 noiembrie vine cu vreme vântoasă și ploioasă în sudul, sud-vestul și sud-estul României.

Al treilea episod de iarnă debutează cu ninsori / lapovițe în nordul țării (Maramureș), în dimineața zilei de 22 noiembrie. Treptat, ploile se transformă în lapovițe și ninsori în vestul țării, începând din seara zilei de 22 noiembrie / prima parte a nopții. Ploile se vor transforma în lapovițe și ninsori în centrul României (Transilvania) în noaptea de 22/23 noiembrie. Frontul atmosferic ajunge în vestul Moldovei în a doua parte a nopții de 22/23 noiembrie și până spre dimineața zilei de 23 noiembrie, cresc șansele de lapovițe și ninsori în vestul, estul și centrul Moldovei.

Notă: Datele meteorologice vor fi actualizate periodic, în funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor…

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button