Societate

Vrea un gorjean la conducerea Complexului Energetic Oltenia

Laurențiu Manolache, unul dintre liderii sindicali de la Cariera Peșteana, vrea ca un gorjean să preia conducerea Complexului Energetic Oltenia.

Laurențiu Manolache crede că dacă managementul CE Oltenia ar fi preluat de un gorjean, ar înțelege mai bine problemele minerilor și energeticienilor și ar ajuta mai mult județul Gorj. În plus, liderul sindical consideră că un șef care provine din județ s-ar zbate mai mult pentru prelungirea vieții centralelor și carierelor de cărbune din cadrul companiei.

 “În ultimii ani, s-au perindat tot felul de distinși domni din alte părți ale acestui județ și eu spun că nu este un lucru tocmai bun, pentru că nu mai au ei tragere de inimă pentru acest gigant. Totodată, eu sper să vină un om de aici, de la noi, din locurile natale ale Gorjului, care să tragă cu minerii, pentru că oamenii de asta au nevoie și să țină cu ei, pentru că ne apropiem cu pași repezi de anul 2026, mai sunt foarte puține luni la dispoziție și este păcat ca ceastă industrie să se piardă și gândiți-vă că economia acestui județ o s-o ia la vale. Să sperăm că lucrurile vor veni pe un făgaș normal, să sperăm că va veni acea persoană care să fie acolo cu trupul și sufletul alături de noi. Așa cum am mai spus și acum câteva luni, acel plan de restructurare se poate modifica, pentru că regulamentul intern prevede o discuție în acest sens legat de acest plan de restructurare, am observat că și domnul ministru a încercat sau încearcă în continuare să rezolve această chestiune și a înțeles că se poate. Adică, cred că până la urmă o să venim cu alt plan de restructurare, pentru că acesta, din punctul meu de vedere, și prin acel studiu de adecvanță care în continuare pot să spun că este nul, asta este singura idee pe care și dumnealui să o ia în calcul și să rezolve ceva, dar uitați-vă că avem și acea lege a decarbonizării care trebuie de urgență modificată, pentru că a creat numai probleme și eu, cel puțin, nu vreau să văd că în anul 2026 vom renunța total la cărbune”, afirmă sindicalistul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button