Societate

Vrea să stopeze noile investiții de la CE Oltenia. Demersuri la Bruxelles

Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, face demersuri la Bruxelles pentru a stopa noile investiții de la Complexul Energetic Oltenia.

Constantin Crețan afirmă că a luat deja legătura cu europarlamentarii Maria Grapini și Cristian Terheș pentru a stopa realizarea parcurilor fotovoltaice și grupurile pe gaze la Complexul Energetic Oltenia.

Președintele Federației Naționale a Muncii solicită Comisiei Europene să nu aprobe fondurile europene pentru noile investiții din cauză că sunt litigii pe terenurile respective. În plus, afirmă că va aduce argumente că gazele sunt mai poluante decât cărbunele.

“Am avut un contact cu europarlamentarii care încă mai sunt la Bruxelles, doamna Grapini și cu domnul Terheș, facem un raport privitor la contractul pe care l-a făcut OMV Petrom cu CEO pentru a pune mâna pe rezervele de cenușă și vom arăta un raport în care solicităm Comisiei Europene să nu aprobe nici fondurile pe gaze și nici pentru fotovoltaice, pentru faptul că sunt litigii pe terenurile respective și oamenii își revendică terenurile sau că gazele, aducem argumente și justificări, sunt mai poluante decât cărbunele. Ăștia sunt numai tâmpiți care pot să gândească un viitor energetic pentru România pe gaze și fotovoltaice. Cred că vom reuși să stopăm aceste investiții. Vă dau un exemplu, în contractul OMV Petrom cu CEO ei vin numai cu 36%, restul de până la 100% sunt asigurați din fonduri europene.

Dacă există un singur litigiu pe terenurile respective, nu se aprobă fondurile. Vom încerca să-i oprim pe cât posibil. Nu știu cum îl vom opri pe acest ministru care sprijină foarte mult montarea modulelor nucleare care sunt un pericol și nu au fost niciunde verificate și încercate. Suntem un experiment și ne vom opune pe cât posibil să nu fie montate aceste module nucleare în zonele miniere și în orice zonă din România, dar aici intervine, până la urma, lupta comunității pentru a nu-și pune bombe atomice lângă comunitățile românilor. Urmează noi alegeri, dar unii dintre parlamentari, din câte știu eu sunt pe niște locuri eligibile și vor obține noi mandate”, a conchis liderul FNM.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button