Vor să participe la negocierile pentru noul CCM la CE Oltenia
Liderii Federației Naționale a Muncii vor să participe la negocierile cu administrația Complexului Energetic Oltenia pentru noul contract colectiv de muncă în calitate de ”observator permanent”.
Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, spune că, potrivit legii, șefii CE Oltenia trebuie să-i primească la masa discuțiilor pentru noul contract colectiv de muncă de anul viitor. Liderul sindical spune că federația din care face parte nu are drept de vot, însă, poate participa la negocierile cu administrația în calitate de ”observator permanent”. “La negocierea contractului colectiv de muncă, vom participa, în calitate de observator permanent din partea confederației sindicale Meridian, în care titular este Nicu Bunoaica, la negocieri, și Crețan Constantin, supleant. Dorim să participăm și la negocierea cu administrația CEO de la începutul anului viitor și pentru noul contract colectiv de muncă, pentru a ști care este situația, pentru a ști care este poziția federațiilor așa-zise reprezentative. Avem dreptul de a participa și de a primi aceste informații. Articolul 103, 105 spune că unde există federații nereprezentative, confederația reprezentativă are dreptul să participe la negocieri. Simplu. Deci, noi venim cu mandat din partea confederației pentru a participa la negocieri. Că n-avem drept de vot este altceva, dar putem participa la negocieri. Nu cred că se mai pot obține drepturi pentru angajați. Mandatul celor puși pe criterii politice, a directoratului, a consiliului de supraveghere și a celor de la guvernare este de a lichida energia pe cărbune. Este destul de clar. Dar vrem să știm cum se derulează treburile acolo. Noi venim cu soluții, nu cu basme, și susținem în continuare energia pe cărbune să meargă cu tehnologiile unor inventatori români”, a declarat liderul sindical.