Vor mai fi demolate bisericile din Arcani? Ce spune primarul
Cele trei biserici din comuna Arcani, afectate de cutremurele din luna februarie, nu vor mai fi demolate, ci vor fi consolidate de Mitropolia Olteniei.
Comuna Arcani a fost una dintre cele mai afectate localități din județul Gorj de cutremurele din luna februarie. Din cauza seismelor repetate au fost afectate cele trei biserici, dar și școala. Inițial, s-a discutat despre demolarea lăcașurilor de cult grav avariate, însă s-a decis, până la urmă, ca acestea să fie consolidate de Mitropolia Olteniei. Școala afectată de seisme din Arcani a fost desființată. Primarul Aristică Coiculescu spune că lucrările la o nouă unitate de învățământ ar putea începe anul viitor. “La școala pe care noi am desființat-o, între timp, și care a fost foarte afectată, rezultând din expertizele tehnice necesitatea desființării, acum, suntem pe finalul proiectului tehnic pentru noua construcție și, în momentul în care avem proiectul tehnic cu avizele de la verificatori și tot ceea ce ne cere legislația, vom da drumul la achiziția pentru stabilirea unui constructor. La bisericile care sunt afectate, știu că s-au terminat expertizele tehnice. Ele au fost înaintate către proiectare și, mai departe, Mitropolia Olteniei, se va ocupa de finanțarea acestor obiective. Numai că aici lucrurile sunt un pic mai delicate, nefiind vorba de desființare și reconstruire. E vorba de consolidare și de refacerea clădirilor afectate de cutremur, iar bineînțeles că fiecare obiectiv aparține de o persoană juridică, în speță parohiile respective. Aici se face strict pe parohie, pe persoana juridică, ele nefiind în patrimoniul administrativ al comunei. Era greu ca să ia cineva o decizie să demolăm 3 biserici pe raza unei comune, pentru că, până la urmă, și din cauza replicilor, în afară de cele 2 afectate, în prima fază, în cutremurul din februarie au mai apărut probleme la una din bisericile din comună. Lucrările la școală ar putea fi demarate în funcție de cum se termină procedura de achiziție publică și se stabilește constructorul. Noi sperăm ca, cel târziu la începutul anului viitor, să putem să demarăm, să avem toate documentele cu autorizația de construire”, a conchis primarul.