Societate

Vor fi incluse sporurile în salarii la CE Oltenia? Lider: O nouă făcătură

Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, nu consideră că ar fi o măsură bună includerea sporurilor în salariile angajaților CE Oltenia.

Unii lideri sindicali din cadrul Complexul Energetic Oltenia au propus ca sporurile minerilor și energeticienilor să fie incluse în salariul de bază, astfel încât veniturile să nu fie afectate de noul pachet fiscal. Președintele Federației Naționale a Muncii, Constantin Crețan, acuză că este o” făcătură”. Liderul sindical afirmă că angajații CE Oltenia ar putea rămâne fără grupă de muncă, dacă ar fi incluse sporurile în salarii. “Observ foarte interesant că unii ideri de sindicat declară, vezi, Doamne, că fac ei o mărire de salariu. Nu au făcut ei mărirea de salariu. În primul rând, mărirea de salariu o face creșterea salariului minim prin care, aici, trebuie să dăm ceva oamenilor pentru a-i apropia de câștiguri prin modificarea salariului minim pe economie pentru a nu fi prinși din urmă minerii și energeticienii cu acel salariu minim pe economie. Toată acea sumă pe care o vehiculează unii lideri de sindicat care, habar n-au pe ce lume trăiesc, sau în varianta în care să-și ascundă sporurile în salariul de bază au mai făcut-o cu ani de zile în urmă, când au pierdut grupele de muncă și au băgat acele sporuri în salariul de bază. Este din nou o făcătură a administrației și a politicului pe care liderii de sindicat o acceptă ca să introducă, vezi, Doamne, pentru protecție acele sporuri în salariul de bază. Nici vorbă să fie o măsură bună, pentru că, în momentul când ai introdus acele sporuri în salariul de bază, de fapt, nu mai există grupă de muncă. Noi ne luptăm în varianta în care și susținem la nivel de Confederaţia Meridianm ca în noua lege a pensiilor să prindă condițiile de muncă. Dacă liderii de sindicat trădători vor face acest lucru și vor băga aceste sporuri în salariul de bază, dispare, efectiv, grupa de muncă”, a conchis sindicalistul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button