News

Video: Percheziții de amploare într-un județ din Oltenia, într-un dosar de infracțiuni economice

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pun în aplicare 47 de mandate de percheziție domiciliară, la sediile unor persoane juridice (2) și locuințele unor persoane fizice (45), din județul Olt.

Perchezițiile sunt efectuate în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru evaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2019 – 2022, administratorul unei societăți comerciale din comuna Găneasa ar fi înregistrat în documentele de evidență contabilă ale societății contracte de ucenicie fictive, cu scopul de a obține, în mod ilegal, fonduri de la bugetul de stat, fiind astfel cauzat un prejudiciu de aproximativ 2.000.000 de lei. 

Perchezițiile sunt efectuate cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Video: https://youtu.be/Ug294dDszU0

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button