La Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a avut loc un incident, adică a fost o degajare de fum la liftul de serviciu de la etajul doi al spitalului de pe Tudor. 53 de pacienți au fost evacuați din cauza fumului dens însă din fericire nimeni nu a pățit absolut nimic iar toți pacienții se află în acest moment pe Secțiile spitalului. A fost vorba despre o defecțiune la cablurile liftului de serviciu, iar pompierii vor stabili cu exactitate cauzele incidentului. Liftul a fost modernizat în anul 2015 și are toate avizele necesare urmând a fi reautorizat la sfârșitul lunii octombrie 2022.
”ISU Gorj a fost solicitat să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un posibil incendiu la secția Chirurgie a Spitalului Tudor Vladimirescu. S-au deplasat la intervenție echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg-Jiu cu 2 autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autoplatformă și o ambulanță SMURD.
Echipajele sosite la fața locului au constatat că sunt degajari de fum în casa liftului, provenite de la un cablu suprasolicitat. Au fost evacuate 53 de persoane de la etajele 2 si 3 – Secția Chirurgie – la locul de evacuare din curtea spitalului, nefiind înregistrată nicio victima” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.