Veşti bune pentru cuplurile infertile. Vor primi de la stat până la 22.500 lei pentru procedurile de fertilizare in vitro
Potrivit unu proiect de act normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Familiei, cuplurile infertile ar putea primi până la 22.500 de lei pentru procedurile de fertilizare in vitro.
Cuplurile infertile ar putea primi până la 22.500 de lei pentru efectuarea procedurii de fertilizare in vitro/embriotransfer. Conform notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de lege, pentru anul 2023, sprijinul financiar va putea fi solicitat de 10.000 cupluri.
Atenţie, procedurile vor fi făcute în România, atât cu ovocite proprii, cât și cu cele donate, în condițiile legii. Fiecare cuplu sau femei infertilă va putea beneficia de acordarea sprijinului financiar pentru maximum trei proceduri în fiecare an de derulare a programului, potrivit avocatnet.ro.
Condițiile pentru includerea în program
cupluri infertile sau femeia infertilă care au indicație pentru efectuarea procedurii fertilizare în vitro/embriotransfer;în situația în care hormonul anti-Mullerian (AMH) al femeii infertile are o valoare sub 1, medicul specialist în obstetrică-ginecologie cu competența în tratamentul infertilității cuplului și în reproducere umană asistată medical decide dacă femeia infertilă va efectua procedura de fertilizare in vitro, cu ovocite proprii sau cu ovocite donate, în condițiile legii;femeia infertilă/cel puțin unul dintre membrii cuplului au calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate, conform prevederilor legale;vârsta femeii cuprinsă între 20 si 45 de ani;cei doi membri ai cuplului infertil sau femeia infertilă să fie cetățeni români, căsătoriți sau nu;pacienta să dețină rezervă ovocitară proprie sau să folosească ovocite donate, în condițiile legii;femeia infertilă/membrii cuplului să aibă domiciliul pe teritoriul României.
Normele de aplicare ale programului vor fi elaborate de MFTS în 30 de zile de la data la care acest proiect de HG va fi oficializat.
Sursa: RomaniaTV.ro