News

Vechiul telescaun din Parâng este tot la pământ

Prima ninsoare din sezonul rece a căzut și peste masivul Parâng. Bătrânul telescaun, cel care a dus turiștii în stațiunea Parâng zeci de ani, e în continuare la pământ.

Prăbușit în luna iulie, când doi angajați au căzut cu tot cu scaune de la circa 8 metri înălțime, după ce moleta de la punctul de îmbarcare a sărit din ax, telescaunul din Parâng e tot nefuncțional. Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, spunea că instalația de transport pe cablu va fi reparată până la sfârșitul lunii octombrie.

Deși e aproape jumătatea lunii noiembrie, iar la munte a nins, telescaunul e în aceeași situație. Nefuncțional. Cu puțin timp înainte de debutul oficial al sezonului de iarnă, accesul în Parâng rămâne greoi. Telescaunul nou urcă numai până în poieniță. Cei care au cabane mai sus de punctul de întoarcere a telescaunului vechi sunt obligați să se descurce cum pot în condițiile în care și drumul care urcă în stațiune e închis în sezonul rece. Cei care se încumetă să urce cu mașinile în munte o fac pe propria răspundere.

Reprezentanții administrației locale din Petroșani nu au putut fi contactați pentru a explica ce se întâmplă cu vechea instalație de transport pe cablu din Parâng

Sursa: gddhd.ro

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button