Începe construcția unei noi grădinițe în Târgu Jiu. Aceasta va fi construită în zona de Nord a municipiului. Lucrările vor începe în aproximativ o lună. Unitatea va avea 4 grupe și va primi 80 de copii.
,,Construim încă o grădiniță, de data aceasta în zona de Nord a municipiului, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu, în spatele Școlii Generale nr. 7. Este vorba de un proiect derulat în colaborare cu Ministerul Educației, la fel cum a fost și în cazul noii grădinițe din Hidrocentralei.
Lucrările încep în aproximativ o lună, fiind emisă deja autorizația de construire, iar valoarea proiectului este de 3,5 milioane de lei.
Unitatea va avea 4 grupe și va primi 80 de copii.
Acordăm o atenție deosebită educației, construind noi unități școlare și reabilitându-le și modernizându-le pe cele deja existente, de la creșe și până la licee și colegii. Încurajăm performanța prin premierea elevilor cu rezultate remarcabile și venim în sprijinul cadrelor didactice care doresc să se perfecționeze”, a transmis primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.