News

Urmările consumului de alcool și droguri la volan

O femeie care s-a urcat beată și drogată la volan a fost urmărită de polițiștii din Arad kilometri întregi, după ce agenții au observat că mergea cu mașina haotic într-un sens giratoriu. Nu a oprit la semnale, așa că polițiștii au pornit pe urmele ei, însă, din cauza vitezei, autoturismul în care ea se afla s-a răsturnat

„V-ați întrebat vreodată care ar putea fi urmările consumului de alcool și droguri la volan?
Dacă nu, vă arătăm noi!
23 ianuarie, ora 05:00.
O patrulă de ordine publică a observat un autoturism care se deplasa haotic, într-un sens giratoriu din municipiul Arad.
Colegii noștri au pornit în urmărirea acestuia, care nu a oprit la semnalele polițiștilor, până într-un alt sens giratoriu, unde conducătorul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat.
Din fericire, șoferul autoturismului, o femeie, de 28 de ani, din Arad, nu a fost rănită, evenimentul fiind soldat exclusiv cu pagube materiale.
Testarea cu aparatul etilotest: 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat!
Testarea cu aparatul din dotare: valoare pozitivă pentru consum de substanțe psihoactive – aceasta nu constituie probă în dosarul penal.
Urmarea? Amendă în valoare de 2.640 de lei, pentru circulație pe contrasens, nerespectarea dispozițiilor polițistului rutier, nerespectarea semnificației culorii roșu a semaforului, depășirea liniei continue, conducere agresivă și lipsa centurii de siguranță, precum și suspendarea exercitării dreptului de a conduce vehicule pentru 180 de zile.
De asemenea, a fost deschis dosar penal.
Alcoolul și substanțele interzise la volan pot provoca tragedii”, se arată pe pagina Poliției Române.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button