EvenimentNews

UPDATE: Bărbatul peste care a căzut un copac la Schela, a murit! Avea doar 38 de ani!

Bărbatul peste care un copac s-a prăbușit în această după-amiază, într-o pădure din Schela, a murit.

“La data de 19.04.2024, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti-Jiu au fost sesizati prin apelul 112, de administratorul unei societăți comerciale, cu sediul în comuna Runcu, sat Dobrița, cu privire la faptul că solicită o ambulanță, pentru o persoană de sex masculin, care a fost lovită de un copac, în cădere, pe raza comunei Schela, sat Sîmbotin, județul Gorj.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, stabilind faptul că un bărbat de 38 de ani, din comuna Runcu, sat Dobrița, angajat al societății comerciale, în timp ce efectua activități de expolatare a masei lemnoase, în punctul Vîrjoaia, aparținând Ocolului Silvic Runcu, din neatenție a fost prins de un copac în cădere, provocându-i leziuni la nivelul capului.

La fața locului s-a prezentat un echipaj medical din cadrul Spitalului Orășenesc Bumbești-Jiu și un echipaj SMURD, care au efectuat măsuri de resuscitare, însă fără succes, fiind declarat decesul bărbatului.

Au fost informati reprezentanții I.T.M. Gorj, care s-au prezentat la fața locului pentru a dispune măsuri în consecinţă, potrivit competenţei, urmând a stabili cu exactitate cauzele şi împrejurările producerii accidentului de muncă.

Persoana în cauză a fost transportată la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă și de ucidere din culpă” a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button