Societate

Unde vor fi mutați angajații CJ Gorj

Palatul Administrativ din centrul Târgu-Jiului în care își desfășoară activitatea funcționarii din Consiliul Județean Gorj urmează să fie modernizat după ce a fost afectat de cutremurele din 2023.

Compania Națională De Investiții se va ocupa de procedurile privind reabilitarea Palatului Administrativ din centrul Târgu-Jiului afectat de cutremurele din 2023.

CNI trebuie să facă demersuri privind realizarea studiului de fezabilitate și scoaterea la licitație a proiectului și execuției lucrărilor.

Președintele Consililului Județean, Cosmin Popescu, spune că pe perioada în care clădirea monument istoric va intra în reabilitare, cei 136 de angajați din cadrul CJ Gorj vor trebui mutați în altă clădire, pentru o perioadă de minimum 3 ani.

“O să facem o procedură de achiziție publică. Sperăm să avem oferte de la operatori sau persoane fizice deținători de imobile astfel încât să putem face această mutare. Pentru noi este clar. Este necesară această intervenție. Sper ca Compania Națională de Investiții după realizarea studiului de fezabilitate să aprobe într-un termen cât ma iscusit acest proiect și să intre efectiv în procedura de reabilitare pentru că va fi la pachet proiectare și execuție. Este o clădire istorică, importantă. Pe această perioadă o să găsim o soluție astfel încât să ne desfășurăm activitatea în altă locație printr-o procedură de achiziție publică, licitație deschisă”, a precizat Cosmin Popescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button