News
Un tânăr internat la Psihiatrie a fost găsit spânzurat
Un pacient al Spitalului de Psihiatrie Voila din municipiul Câmpina s-a spânzurat, sâmbătă, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru ucidere din culpă.
„Poliţiştii din Câmpina au fost sesizaţi că un tânăr de 28 de ani, din comuna Româneşti, s-ar fi spânzurat. El se afla internat într-o unitate medicală din municipiul CâmpinaCu ocazia examinării vizuale a cadavrului, nu au fost observate urme de violenţă, în afara urmei specifice din jurul gâtului. Trupul neînsufleţit a fost ridicat şi transport la Serviciul de Medicină Legală Prahova, în vederea efectuării necropsiei. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, potrivit IPJ Prahova.