Inconștiență la volan pe șoselele din Gorj! Un tânăr de doar 21 de ani, din orașul Țicleni, a fost oprit de polițiștii din Novaci în timp ce conducea sub influența alcoolului. Aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt ce i-a adus un dosar penal.
“La data de 11 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat un tânăr de 21 de ani, din orașul Țicleni, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67 C Novaci, din direcția Bengești Ciocadia către Novaci.
În urma testării cu aparatul etilotest, a reieșit o concentraţie de 0,64 mgl alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului”, a transmis purtătorul de cuvânt IPJ Gorj.