Un puști de 16 ani din Târgu Jiu a ajuns aseară la spital după ce a fost lovit de o mașină!
La data de 21 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 despre faptul că în municipiul Târgu Jiu a avut loc un eveniment rutier cu victime.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că o tânără de 22 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada A.I. Cuza, din localitatea de domiciliu, când a efectuat virajul la stânga către strada 1 Decembrie 1918, a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un băiat de 16 ani, din aceeași localitate, ulterior acesta fiind proiectat într-un autoturism parcat.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului motociclului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cei doi conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.