Un polițist rănit grav într-un accident are mare nevoie de ajutor!
Este căsătorit și are un băiețel de doar opt luni, pe care deocamdată nu poate să îl plimbe așa cum și-ar dori. Andrei Ionuț Mircea, în vârstă de 30 de ani, polițist, a fost victima unui grav accident rutier produs pe un drum din comuna Verguleasa. Din păcate, după eveniment, tânărul a rămas cu un handicap permanent, doctorii luând decizia de amputație a piciorului stâng, așa cum reiese și din actele medicale. Acum, familia omului legii are nevoie de ajutor, mai bine zis să strângă suma de aproximativ 280.000 de lei, necesară pentru cumpărarea unei proteze de coapsă modulară cu manșon de silicon de care are mare nevoie pentru a putea merge.
Apropiații polițistului, care este ofițer în cadrul Biroului Ordine Publică al Poliției orașului Potcoava, au creat o pagină de Facebook, „Împreună vom reuși”, distribuită pe mai multe grupuri, inclusiv de soția acestuia, Cătălina Mihaela, pentru a primi ajutor din partea semenilor.
„Fiecare moment al vieții noastre este un dar, dar unele momente vin cu provocări de neimaginat. Astăzi (luni, 30 octombrie 2023 n.r.), venim în fața voastră cu o poveste de viață, un apel la sufletele generoase și la compasiunea fiecăruia. V-aș dori să vă imaginați o zi obișnuită, cu soarele strălucitor și planuri de viitor, dar care într-o fracțiune de secundă se transformă într-un coșmar. Aceasta este povestea noastră, povestea lui Andrei Mircea și a familiei sale. Andrei, un tânăr de doar 30 de ani, polițist, a fost nevoit să se confrunte cu durerea și disperarea după ce un accident nemilos i-a schimbat viața pentru totdeauna. Într-o clipă, motocicleta pe care se afla a fost lovită de o mașină care a intrat pe contrasens, lăsându-l în urma accidentului cu un handicap permanent, doctorii luând decizia de amputație a piciorului stâng. Andrei a fost fotbalist, apoi a decis să studieze dreptul fiind acum polițist si tatăl unui băiețel de 8 luni pe care nu o sa îl poată plimba niciodată ca un om normal fără ajutorul vostru!”, se arată în postarea făcută publică pe grupul Info Trafic Slatina.
Donații se pot face la: cont RON: RO88 UGBI 0000 3020 1833 7RON; cont EUR: RO83 UGBI 0000 3020 2409 2EUR; Revolut IBAN: RO64 BREL 0005 5004 9239 0100, cu specificația pentru transfer bancar numele Vladu Florina, o cunoștință a familiei omului legii.