News

Un polițist beat din Târgu Jiu și-a amenințat soția și cumnatul cu arma din dotare

La data de 5 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie, despre faptul că are un conflict în familie, cu soțul său.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, ocazie cu care a reieșit faptul că, în jurul orei 19.50, în timp ce se aflau la locuința comună din municipiul Târgu Jiu, între apelanta, în vârstă de 40 de ani și soțul său, de 44 de ani, a avut loc un conflict verbal în urma căruia femeia l-ar fi apelat telefonic pe fratele său de 39 de ani, din municipiul Târgu Jiu, chemându-l la resedința sa.

În momentul în care acesta a ajuns la reședința celor doi soți, l-ar fi observat pe cumnatul său, care era sub influența băuturilor alcoolice, ținând în mână o armă, fapt pentru care s-ar fi îndreptat spre el și l-ar fi prins de mână, moment în care arma s-a descărcat în plan vertical.

Ulterior, s-a stabilit faptul că arma folosită era în dotarea bărbatului în vârstă de 44 de ani, agent de poliție în cadrul IPJ Gorj, care se afla în timpul liber, iar armamentul și muniția din dotare le deținea legal la domiciliu.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de armă fără drept și amenințare.

Politiștii vor face o evaluare a riscului, în vederea emiterii unui ordin de protecție, conf. Legii nr. 217/2003.

În continuare, se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului, pentru luarea tuturor măsurilor legale.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button