Un polițist a primit 300 de mesaje de amenințare de la un farmacist. „Îl omor!”
Un farmacist a ajuns la Penitenciarul Rahova după ce a fost condamnat la doi ani pentru că l-a hărțuit și amenințat cu moartea pe șeful postului de Poliție din Mogoșoaia.
Farmacistul din București, în vârstă de 38 de ani, a început să îl amenințe cu moartea pe șeful postului de Poliție Mogoșoaia acum doi ani. A fost prieten cu polițistul, dar s-au certat din cauza unor mașini.
Suspectul a trimis mesaje pe adresa de e-mail a IPJ Ilfov: „Să îmi lase familia în pace, că îl omor”. Și ca să fie cât mai convingător în multe dintre ele a invocat numele temutei organizații teroriste Al Qaeda.
Farmacistul a fost judecat pentru amenințare și hărțuire, iar Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv la doi ani și 20 de zile de închisoare, o pedeapsă în care se regăsesc și câteva condamnări recente, inclusiv pentru că a evadat din arest la domiciliu pentru a-i cere socoteală femeii cu care avusese o relație după ce a divorțat.