Un om a murit după un accident produs între două camioane și o autoutilitară
Două camioane şi o autoutilitară au fost implicate, miercuri dimineaţa, într-un accident produs pe Drumul Naţional 17, în zona Valea Străjii, situată la poalele Pasului Tihuţa, iar unul dintre şoferi a decedat în urma coliziunii, potrivit datelor transmise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
La caz au fost mobilizate două echipaje de descarcerare, trei echipaje SMURD (inclusiv echipajul de terapie intensivă mobilă) şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Echipajele de intervenţie au găsit la locul solicitării o victimă încarcerată, inconştientă, în persoana conducătorului auto al autoutilitarei, şi două victime conştiente, cooperante, ieşite pe cont propriu din autocamioane.
Şoferului autoutilitarei i-au fost aplicate manevre de resuscitare, însă fără succes, fiind declarat decesul la locul accidentului.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, şoferul decedat este un bărbat de 31 de ani din judeţul Braşov, iar accidentul a survenit după ce unul dintre camioane a acroşat remorca celuilalt, pentru ca mai apoi să colizioneze autoutilitara.