News

Un nou val de praf saharian ajunge în România

Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând din această seară. Acesta va afecta regiunile vestice şi sud-vestice.

”În perioada 21-22 mai, circulaţia aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii al unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, peste sud-estul Europei”, a transmis, marţi, ANM, într-un comunicat de presă.

Potrivit ANM, marţi seară şi în cursul nopţii de marţi spre miercuri (21/22 mai) această masă de aer va fi prezentă şi deasupra României, în special peste regiunile vestice şi sud-vestice.

”Miercuri (22 mai) va mai fi prezentă peste nord-vestul, centrul şi sudul României. Ca urmare a ploilor prognozate în ţara noastra, în următoarele 48 de ore, depunerile de praf vor putea fi observate în zonele şi în intervalele menţionate mai sus”, a mai transmis ANM.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button