Un nou tip de înșelăciune online face victime – Poliția, în alertă
Polițiștii sunt în alertă după ce în mediul online au apărut noi metode de înșelăciune. Hoții pretind că sunt ofițeri de poliție și trimit înștiințări false prin e-mail în care cer bani.
Poliția Română a lansat un apel către cetățeni să nu dea curs unei campanii de înșelăciune online. Oamenii legii au primit mai multe plângeri în care oamenii spuneau că au primit e-mailuri false în care li se cereau bani.
Hoții se dădeau drept Europol, Interpol, FBI sau Poliția Română și trimiteau email-uri în care le spuneau victimelor că au de plătit o amendă pentru că ar fi intrat pe site-uri periculoase, cu caracter sexual explicit cu minori.
Dacă nu trimiteau repede banii, atacatorii le spuneau victimelor că ar fi deschise pe dosare penale și vor ajunge în arest ani buni pentru pornografie infantilă, pedofilie sau pornografie cibernetică. Ba mai mult, în finalul emailului, infractorul adaugă presiunea asupra victimei pentru a o face să intre pe link-ul respectiv unde i se cer banii, spunându-i că dacă nu va face acest lucru în maximum 3 zile riscă să ajungă cazul la toate televiziunile naționale și se va face de râs în fața familiei.
Poliția Română ne sfătuiește să fim atenți când primim astfel de mesaje și că ne putem da seama că sunt false, după greșelile pe care pe care le au în text.
„Niciodată nu este prea târziu să ne protejăm de tot ce înseamnă FAKE! #PolițiaRomână nu trimite astfel de mail-uri! Recomandăm să nu dați importanță unor astfel de mesaje, mail-uri sau orice altă abordare similară. Sesizați-ne dacă ați suferit vreo vătămare a intereselor legitime”, a scris poliția Română pe Facebook.