Un muncitor a murit după ce un mal de pământ s-a surpat peste el
O adevărată tragedie a avut loc pe un șantier din Sibiu. Un bărbat, muncitor pe șantier, a murit, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el.
Un muncitor din Sibiu a fost declarat mort, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el în timp ce lucra la un șanț. Bărbatul avea 45 de ani și s-au încercat manevre de resuscitare, însă fără succes. La fața locului a intervenit inclusiv un elicopter SMURD.
Evenimentul tragic s-a întâmplat în orașul Dumbrăveni din județul Sibiu. Un muncitor care lucra la un șanț de pe strada Dobrogeanu Gherea a rămas blocat, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el. Colegii au chemat imediat echipajele de salvare. La fața locului au intervenit mai multe echipaje ISU și ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Victima a fost extrasă de sub pământ rapid, însă a suferit o fractură la picior. La scurt timp, acesta a intrat în stop cardio-respirator. În ciuda încercărilor medicilor și a manevrelor de resuscitare prelungite, bărbatul a murit. În timpul încercării de a-l stabiliza pe bărbat, un elicopter SMURD de la Târgul Mureș a fost chemat pentru a-l transporta la spital. Din nefericire, însă, viața acestuia nu a mai putut fi salvată.
„În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale prezente la fața locului, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare astfel medicul de pe echipajul elicopterului SMURD a declarat decesul acestuia”, a declarat Andreea Ştefan.
Polițiștii și Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat o anchetă și urmează să stabilească circumstanțele în care s-a produs moartea muncitorului de 45 de ani.