News

Un magazin Penny închis din cauza mizeriei, a excrementelor de șoarece şi a spaţiilor insalubre

Magazinul Penny din oraşul Marghita a fost închis joi de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor, în urma mai multor nereguli depistate, inclusiv mizerie, excremente de rozătoare şi resturi de alimente.

Potrivit unui comunicat transmis de CJPC Bihor, controlul a avut loc după ce un consumator bihorean a făcut o sesizare online pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Când au ajuns la magazinul reclamat, comisarii au descoperit că în unitate, precum şi în spaţiile de depozitare, existau urme de excremente de şoareci şi că unele produse congelate (mazăre, cartofi) erau aşezate în cărucioare, la temperatura mediului ambiant şi în apropiere de spaţiul de colectare a deşeurilor.

Alte nereguli identificate au mai fost comercializarea unor produse congelate (păstrăv eviscerat, burtă de vită, cocktail de fructe de mare, pangasius, pulpe de pui, gheaţă cuburi) cu depuneri masive de gheaţă şi spaţii frigorifice cu resturi de alimente, cu praf, cu scurgeri, mâzgă, impurităţi şi rugină.

„În spaţiul de depozitare, navetele cu pâine – atât cea feliată şi ambalată, cât şi cea nefeliată neambalată – erau aşezate lângă mâncarea pentru animale, saci cu deşeuri, ambalaje şi resturi”, se arată în comunicat.

În timpul controlului, comisarii au făcut fotografii și filmări în care se vede mizeria din interiorul magazinului.

Ca atare, comisarii au amendat magazinul cu 50.000 lei şi au oprit de la vânzare produse alimentare neconforme în valoare de 14.000 lei.

Mai mult, aceştia au decis să închidă magazinul până când angajaţii vor face curăţenie peste tot.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button