News
Un copil de numai 2 ani a scăpat ca prin minune, după ce a căzut de la etajul 2
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuințe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.
„Copilul a fost preluat de către echipajul SMURD, de tip terapie intensivă mobilă, iar apoi a fost transportat la spital pentru investigaţii şi îngrijiri medicale. Conform primei evaluări, acesta este în stare de conştienţă şi este cooperant”, transmit oficialii ISU Cluj. La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului 1 Cluj-Napoca, alături de un echipaj SMURD.