EvenimentSocietate

Un cetățean din Prigoria a recunoscut la instanță că a falsificat documente pentru obținerea de fonduri de la APIA Gorj

Ion Bâzoc din Prigoria a recunoscut în fața unei instanțe de judecată a Tribunalului Gorj că a beneficiat ilegal de fonduri de la APIA. Inculpatul era trimis în judecată de DNA Craiova încă din luna iunie când dosarul a ajuns pe rolul instanței. Inculpatul a fost condamnat la un an și patru luni cu suspendare, cu un termen de supraveghere de trei ani și interzicerea timp de un an de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public.
Ion Bâzoc a mai fost obligat, conform sentinței de ieri, și la 60 de zile de muncă in folosul comunității la Primăria Prigoria ori la școala gimnazială din localitate.
Sentința primită de Bâzoc pentru săvârșirea unei infracțiuni de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei nu este definitivă.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button