News

Gestul pe care un solist de muzică populară din Gorj îl face de fiecare dată în noaptea dintre ani

La fel ca majoritatea artiștilor, Valentin și Codruța Sanfira au cântat de Revelion, așadar noaptea dintre ani nu au petrecut-o împreună. Într-un interviu pentru viva.ro, artiștii au povestit despre magia sărbătorilor de iarnă și obiceiurile pe care le respectă în cea mai frumoasă perioadă a anului.

„Noi mereu petrecem noaptea dintre ani separat, din păcate, dar ne întâlnim dimineață, pe la 7-8, acasă. Vom cânta fiecare în câte o parte a țării. Eu n-am reușit să mănânc niciodată în noaptea de Revelion, dar n-am fost nemâncat tot anul. În rest, superstiții multe n-am. Important este în noaptea dintre ani, la 12 noaptea, mă uit către cer și zic, Doamne, îți mulțumesc pentru ce mi-ai dat până acum și uite anul ăsta, dacă vrei tu…

Eu îmi pun doar o dorință și îți dai seama că e mare și îl las pe Dumnezeu, că are grijă tot anul. Eu, de ziua mea, niciodată nu știu să-mi pun dorință, pentru că ziua mea este între Crăciun și Revelion. Toată lumea spune la mulți ani de Crăciun, când termină cu Crăciunul spun de Sfântul Ștefan pe 27”, declara interpretul gorjean de muzică populară Valentin Sanfira, înainte de Revelion.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button