Un bărbat din Lelești, băut și fără permis, a intrat cu mașina într-un stâlp din Târgu Jiu
itia
La data de 30 august 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, Biroul Rutier s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat, de 37 de ani, din Lelești, ar fi sustras un autoturism pe care l-ar fi condus până pe strada Tismana din Târgu Jiu, unde ar fi acroșat un stâlp de electricitate, după care a ricoșat în gardul unui imobil.
„Cu ocazia verificărilor în bazele de date s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,52 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean Tudor Vladimirescu în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.