Un bărbat de 81 de ani, reţinut după ce a împins pe scări o femeie cu un bebeluş în cărucior
Incidentul șocant s-a petrecut pe 2 octombrie, în scara unui bloc din Galați, unde cei doi, pensionarul și tânăra de 27 de ani, au avut o discuție în contradictoriu.
La un moment dat, bărbatul, care este și președintele Asociației de proprietari, a împins-o pe femeie, în timp ce aceasta cobora scările cu un cărucior în care se afla un copil de opt luni. „În fapt, în cursul după-amiezii de 2 octombrie 2024, pe fondul unor discuţii în contradictoriu purtate în scara unui bloc din municipiul Galaţi, între o femeie în vârstă de 27 de ani, care era împreună cu fiul său de opt luni, aflat într-un cărucior, şi un bărbat de 81 de ani, acesta ar fi devenit agresiv”, au transmis reprezentanții IPJ Galați.
În urma loviturii, femeia s-a dezechilibrat şi a căzut cu căruciorul, iar bebeluşul a suferit mai multe leziuni la cap. Copilul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, iar agresorul urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă, sub acuzația de lovire și alte violențe.