News

Un autobuz care transporta 42 de pasageri a luat foc

Un autobuz care transporta 42 de pasageri a luat foc, marţi, pe o stradă din municipiul Timişoara. Incendiul a izbucnit de la sistemul de climatizare al autovehiculului, potrivit ISU Timiş.

Poliţiştii Biroului Rutier Timişoara au fost sesizaţi prin apel 112 despre faptul că pe strada Ovidiu Cotruş ar fi izbucnit un incendiu la un autobuz care transporta mai multe persoane. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, împreună cu echipajele medicale şi pompierii, care au stins incendiul, conform Agerpres.

Autobuz în care se aflau 42 de persoane a luat foc din cauza unor defecţiuni tehnice

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că un bărbat în vârstă de 39 de ani a condus un autobuz în care se aflau 42 de persoane. La un moment dat, din cauza unor defecţiuni tehnice, a izbucnit un incendiu la autobuz, rezultând doar pagube materiale. Călătorii au fost evacuaţi în siguranţă, nefiind înregistrate victime”, a transmis Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că la faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului 2 Timişoara cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. Incendiul s-a manifestat la instalaţia de climatizare a autobuzului.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button