Un arhitect renumit va da numele unui cartier din Târgu Jiu
Un cartier din Târgu Jiu va purta numele unui cunoscut arhitect. Este vorba de Nicolae Vânătoriu, cel care a fost implicat în organizarea Muzeului Curtișoara. Zonă identificată va fi una din cartierul Drăgoeni. Anunţul a fost făcut de consilierul local, Claudiu Fiu.
,,Alături de colegii mei, consilieri locali în cadrul Comisiei de Urbanism și Amenajare Teritorială, am avut onoarea să răspundem favorabil solicitării pentru denumirea unei străzi din Târgu Jiu cu numele Nicolae Vânătoriu. Pe lângă strada principale și alte trei alei adiacente poartă acest nume(Aleile 1-3), astfel putem spune ca odată cu votarea hotărârii în C.L. cartierul va avea aceasta denumire. Este vorba de o zonă cu construcții noi, aflată în partea de est a orașului, spre cartierul Dragoieni”, a anunțat consilierul local, Claudiu Fiu.
Nicolae Vînătoru (28 septembrie 1911, Malumnic, judeţul Dolj – 29 octombrie 1994, Târgu Jiu) a fost tehnician arhitect( absolvent școala tehnică de arhitectură), poziție din care a fost implicat în organizarea Muzeului Curtișoara. În anul 1934 a intrat ca militar activ în Armata Regală până în anul 1947 atunci când a fost trecut în rezervă cu gradul de Maior Comandor de Aviaţie, a lucrat la Comitetul pentru Cultură şi Artă a judeţului Gorj iar din anul 1969 a lucrat la Direcţia Sistematizare Arhitectură şi Control a Consiliului Popular Judeţean Gorj. A fost sculptor și pictor, opera sa abordând tematica rustică gorjeană.