News
Doi tineri de 19 ani, depistați drogați la volan pe DN 6
Polițiștii Serviciului Rutier din Mehedinți au oprit în trafic, pe DN 6, doi tineri în vârstă de 19 ani, care conduceau sub influența substanțelor interzise.
Primul tânăr a fost depistat în municipiul Drobeta Turnu Severin, iar testarea a indicat prezența unor substanțe psihoactive în organism. Cel de-al doilea tânăr a fost oprit în zona Șimian, rezultatul testării evidențiind, de asemenea, consumul de droguri.
Ambii șoferi au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice și s-au ales cu dosare penale pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.