Trei percheziții lângă Gorj, într-un dosar de evaziune fiscală! VIDEO
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 24 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare 23 de mandate de percheziție domiciliară, emise în 8 dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de evaziune fiscală.
Perchezițiile se desfășoară în județele Timiș (19), Caraș-Severin (2), Hunedoara (1) și în București (1).
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2022 – 2024, 14 persoane, în calitate de reprezentanți în drept sau în fapt ai unor societăți comerciale, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, în mod repetat, ar fi reținut și nu ar fi virat către organul fiscal competent contribuțiile sau ar fi virat parțial sumele reținute pentru salariile și veniturile asimilate acestora (impozite și contribuții sociale), creând astfel un prejudiciu bugetului general consolidat al statului.
Din primele cercetări a rezultat faptul că prejudiciile cauzate de infracțiunile economico-financiare ce fac obiectul acțiunilor desfășurate depășesc 8.345.000 de lei, plus dobânzi și penalități.
Totodată, în urma acțiunilor desfășurate au fost instituite sechestre asiguratorii asupra bunurilor persoanelor fizice și juridice, în valoare de aproximativ 6.5 milioane de lei.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.