News

Trei angajați ai unui spital au fost arestați după ce au bătut și electrocutat pacienții

Trei angajați ai unui spital din județul Bihor au fost arestați preventiv, iar altul a fost pus sub control judiciar, fiind acuzați că au bătut și electrocutat pacienții. Agresiunile au avut loc în nenumărate rânduri.

Cazul șocant a avut loc la Spitalul de Psihiatrie Ștei, investigația fiind începută încă din toamna anului trecut după o verificare a Consiliului de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Acum, la câteva luni de la demararea anchetei, Judecătoria Beiuș a dispus arestarea preventivă a trei infirmieri acuzați de ororile petrecute aici. Au ieșit la iveală detalii terifiante privind tratamentul la care erau supuși bolnavii.

Angajații respectivi sunt acuzați de rele tratamente și purtare abuzivă. Procurorii au dezvăluit că infirmierii agresau pacienții, fără motiv, lovindu-i cu palmele, picioarele și diverse obiecte. Ba chiar, aceștia ar fi folosit un dispozitiv cu electroșocuri pentru a tortura bolnavii.

„Unul dintre inculpați a lovit un pacient în trei rânduri, cu un cablu pe care îl ținea in mâna dreaptă, peste spate, fără motiv vizibil; sau în timp ce se afla în holul secției 1, a lovit cu spițul de la piciorul drept, în timp ce era încălțat cu saboți medicali, în membrul inferior stâng al persoanei vătămate G.A..

Alteori, a lovit un alt pacient cu o șipcă de culoare albă, din material plastic (cel mai probabil o baghetă de la geam PVC) peste spate. Fără motive vizibile, a lovit pacienții cu piciorul în zona toracelui, în zona lombară sau chiar peste cap, în timp ce aceștia mâncau, stând pe scaun”, se arată în comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, potrivit Agerpres.

Pe lângă relele tratamente la care erau supuși pacienții, reprezentanții Consiliului au aflat, în timpul verificărilor, că oamenii nu puteau lua legătura cu familiile lor. Aceștia nu aveau acces nici măcar la telefoanele mobile personale.

Angajații spitalului le permiteau să mențină legătura cu rudele doar prin scrisori ori prin vizite personale la unitatea medicală. În raportul Consiliului se arăta că pacienții erau ținuți în condiții mizere.

Unii dintre bolnavi dormeau pe saltele mucegăite, iar podeaua și pereții saloanelor erau murdare. Anul trecut, în Spitalul de Psihiatrie Ștei, aflat în subordinea Ministerului Sănătății, erau internate peste 300 de persoane.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button