Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor
Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor, a anunțat CFR Călători, într-o postare pe Facebook. Începând cu 26 martie 2023 se trece la ora oficială de vară, ora 3.00 devenind ora 4.00.
„Trecerea la ora de vară nu modifică mersul trenurilor în vigoare, circulaţia se va efectua conform orarului prevăzut în mersul trenurilor. Trenurile operate de CFR Călători vor circula după ora actuală (de iarnă) până în noaptea de 25/26 martie a.c. la ora 3.00, care va deveni ora 4.00. După ora 4.00, trenurile vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară. Trenurile operate de CFR Călători aflate în circulaţie după ora 3.00, care devine ora 4.00, îşi vor continua mersul până la staţia de destinaţie, iar în cazul în care orele de plecare ale acestor trenuri se suprapun cu orele normale de plecare în intervalul orar 4.00 – 5.00, trenurile vor pleca în ordinea rangului”, informează CFR.
Între staţiile de frontieră cu ţările vecine care vor face trecerea la ora de vară duminică, trenurile vor circula după graficele din mersul de tren în vigoare.