CulturăNews

Tradițiile și muzica populară din Gorj, promovate în Spania

Unitatea Administrativ-Teritorială Drăgotești, în parteneriat cu Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu și Asociația Centrul Cultural Balada din Gijon, anunță relansarea proiectului ”Interferențe cultural-artistice româno-spaniole în Asturias”, ediția I,  proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Valoarea finanțării aprobate este de 154.230 lei, fondurile fiind destinate promovării imaginii României la nivel european și educației tinerei generații în spiritul respectului față de valorile românești.

Proiectul ”Interferențe cultural-artistice româno-spaniole în Asturias” contribuie  la îmbunătățirea nivelului de cunoaștere a elementelor identitare românești (tradiții, obiceiuri, personalități  culturale, evenimente naționale importante) pentru un număr de 100 de copii și adulți stabiliți în Gijon -Asturias, prin participarea acestora la spectacolul de muzică tradițională românească, susținut de artiști îndrăgiți de publicul iubitor de folclor: Nicoleta Lătărețu,  Elena Balan, Cornelia Bodescu, Petronela Butnariu, acompaniate de orchestra Ansamblului Folcloric ”Maria Lătărețu” a Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu. De asemenea, participanții vor lua parte la ateliere meșteșugărești interactive, unde  vor avea ocazia să descopere frumusețea și complexitatea meșteșugurilor de altădată.

 

Repertoriul spectacolului va include, pe lângă piese vocale gorjenești, piese tradiționale din toate regiunile etnofolclorice românești, astfel încât toți participanții să se regăsească în spectacol. Ansamblul ”Doina Jilțului” al UAT Drăgotești va completa programul artistic cu piese interpretate la nai și fluier, precum și cu suite de dansuri specifice tuturor regiunilor istorice românești, oferind publicului o experiență culturală complexă și autentică.

Spectacolul muzical-coregrafic și atelierele meșteșugărești pregătite cu atenție de artizanii: Claudia Drăghescu – țesut, Daniel Ciuncanu – port popular, Marian Măgureanu – olărit, Radu Crăciunescu – împletituri pănuși, vor avea loc pe 16 noiembrie 2024, la Muzeul Satului din Asturias, începând cu ora 13:00.

La rândul său, Asociația Centrul Cultural Balada din Gijon va aduce în fața publicului cântece tradiționale si dansuri populare tipice din Asturias, precum și demonstrații de gastronomie tradițională românească. Contactul direct cu aceste elemente de cultură românească va contribui la definirea propriei identități naționale a participanților și îi va pregăti inclusiv pentru posibilitatea întoarcerii în România, facilitând reintegrarea lor culturală.

Proiectul creează oportunitatea ca participanții să poată urma cursurile de arte tradiționale pe care  Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu le poate oferi inclusiv de la distanță, în regim online. Totodată, va fi consolidat parteneriatul cu Asociația Centrul Cultural Balada, prin organizarea și desfășurarea de activități, atât fizice, cât și online, destinate conservării tradițiilor și obiceiurilor autohtone și promovării imaginii României în afara granițelor țării.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
error: Continut protejat! Pentru informatii sunati la: 0741.555.666