News

Toți membrii unei familii din Volovăț și-au pierdut viața într-un cumplit accident

Astăzi dimineață, în jurul orei 06.30, a fost anunțat un accident rutier produs pe DN2 (E85), în afara localității Cumpărătura, în care a fost implicat un autoturism și un ansamblu rutier.

În urma accidentului și-au pierdut viața Constantin (39 de ani) și Anca Georgeta Lăzărescu (37 de ani), din comuna suceveană Volovăț, cei doi copii minori ai lor de 10 și 8 ani- Ștefan Alexandru și Eduard Gabriel-, și conducătorul autoturismului de teren, Gheorghe Băicuș (36 de ani), din Tisău, județul Buzău.
Se pare că  familia din Volovăț se întorcea de la mare și pe drum li s-a defectat mașina. Au apelat la bărbatul din Buzău să le aducă mașina pe platformă și pe ei în autoturism. Carnagiul de la Cumpărătura s-ar fi produs după ce șoferul Alexei Șinderiuc (40 de ani) a adormit la volanul ansamblului care transporta ciment, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, răsturnându-se peste autoturismul Land Rover.
Autoturismul a fost distrus în totalitate sub greutatea cimentrucului. Patru persoane au murit pe loc, iar a cincea persoană a fost resuscitată de către medici la fața locului, însă nu s-a reușit salvarea ei. Șoferul ansamblului auto a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, unde a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral minor (TCC), contuzie toraco-abdominală și fractura cominutivă scapulă dreapta.

 

Constantin Lăzărescu lucra la stația radio din Rădăuți și soția lui la o farmacie veterinară din localitatea de domiciliu.

Șoferul de pe cimentruc este cetățean ucrainean și lucrează ca șofer la o societate comercială din județul Suceava.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button