Toți clienții acestui colos bancar sunt vizați- Ce se întâmplă cu creditele și cu modul de calcul al dobânzilor
Informații importante pentru toți clienții acestui colos bancar. Banca a făcut câteva precizări care îi privesc pe cei care au credite.
Mai exact, Banca Transilvania a transmis clarificări despre rambursarea creditelor, dar și despre modul în care va executa calculul dobânzilor, pentru clienții săi.
Trebuie menționat că noile informații ar putea fi foarte bine legate de cel mai nou scandal ce aduce în discuție ANPC, dar și de nevoia de clarificare a anumitor aspecte ce vizează creditele și informațiile furnizate către clienți.
Mai mult, operatorul bancar a adăugat că orice informație este disponibilă în formulă completă direct pe site-ul oficial al acestuia, sub forma unui comunicat destinat tuturor clienților.
Banca Transilvania a menționat că modul de rambursare ar putea fi schimbat în timpul evoluției creditului și, mai mult, că rambursarea cu rate descrescătoare va implica o rată mai mare în prima perioadă, însă va scădea pe parcurs. În cazul rambursării prin rate egale, valoarea ratei lunare va fi aceeași în fiecare lună.
BT a mai spus, de asemenea, că suma pe care o poate împrumuta un client al băncii va depinde și de gradul de îndatorare prevăzut de reglementările în vigoare și că orice schimbare în modul de rambursare trebuie cerută la bancă, scrie playtech.ro