News

Toni Greblă, numit preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. Câte voturi au primit contracandidații săi

Plenul Parlamentului a votat marţi numirea lui Toni Greblă în funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente. Toni Greblă, actualul prefect al Capitalei, a fost propus de PSD pentru această funcţia de președinte al Autorităţii Electorale Permanente. Candidatura lui Toni Greblă a primit 251 de voturi „pentru” şi 110 „împotrivă”, potrivit Agerpres. Votul a fost secret cu buletine.

Mandatul președintelui Autorităţii Electorale Permanente este de 8 ani. Ceilalţi candidaţi au fost Iulia Andreea Băbeanu, propusă de AUR – 37 voturi „pentru” şi 324 „împotrivă” şi Cristian Preda, propus de USR – 73 voturi „pentru” şi 288 „împotrivă”. Pe 11 ianuarie, Constantin-Florin Mituleţu-Buică a înaintat celor două Camere ale Parlamentului demisia sa din funcţia de preşedinte al AEP, după ce Agenția Națională de Integritate a depus la Parchetul General o plângere împotriva sa, acuzându-l că și-a angajat cumnata consilier în cadrul instituției. Mitulețu Buică a recunoscut că a aprobat angajarea cumnatei sale, dar a afirmat că a respectat legea

sursa: digi24.ro

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button