Tomescu, reacție după ce Bunoaica a anunțat că revine la proteste
Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, se bucură de faptul că liderul Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, revine la protestele pentru deblocarea Legii nr.197.
Nicu Bunoaica a decis să îngroape securea războiului cu liderii sindicali și cu protestatarii din CE Oltenia. Liderul Sindicatului Solidaritatea 2013 este supărat pe politicienii care, nici până acum, nu au deblocat legea de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie. Vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, Manu Tomescu, consideră că Nicu Bunoaica a decis să revină să protesteze în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, pentru că a văzut că încasează o pensie mai mică pe Legea nr.74/2022. “Eu fac apel la unitate să vină cât mai mulți salariați. Mă bucur în sfârșit că și Bunoiaca și-a dat seama după un an, pentru că mai e puțin și se face un an de când au fost adunați liderii, sindicaliștii, cei care au căzut de acord pe Legea 74, pe acel măr otrăvit oferit de puterea politică. Acolo a fost și Nicu Bunoaica, chiar a ieșit cu declarații, a făcut adresă că el oprește protestele. Noi n-am vrut, am continuat, poate din cauza asta au intrat dispute între noi și ne-a criticat Bunoaica. Mă bucur că, în sfârșit, și-a dat și el seama că această lege nu face altceva decât să-i dezavantajeze pe cei care ies pe această lege. Și Bunoaica și-a dat seama pe banii lui, pentru că dacă se respectau și se aplicau prevederile legii 197 trebuia să aibă cel puțin 1500-2000 de lei mai mult la pensie. Niciodată nu e prea târziu. Mă bucur că, în sfârșit, și-a dat și el seama și nu ne mai critică”, a conchis Manu Tomescu.