Tată și fiu reținuți după ce au făcut scandal într-un local din Scoarța
La data de 25 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești, au reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 51 de ani și fiul său de 22 de ani, ambii din comuna Scoarța, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire și alte violențe.
În fapt, la data de 24 iulie a.c., cei doi bărbați, în timp ce se aflau într-un local public din comuna Scoarța, ar fi agresat fizic gestionara localului, pe motiv că aceasta ar fi refuzat să îi mai servească cu băuturi alcoolice, tulburând astfel ordinea și liniștea publică.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești.