Târgu-Jiu. Cum rezolvă primăria problema câinilor fără stăpân
Primăria Târgu-Jiu va face un parteneriat cu o asociație pentru protecția animalelor din Hunedoara pentru gestionarea problemei câinilor fără stăpân din municipiu.
Potrivit primarului Marcel Romanescu, asociația din județul Hunedoara va avea obligația să ridice toate patrupedele de pe străzi în baza unui grafic bine stabilit. Câinii ar urma să fie duși la padoc pentru o perioadă de 14 zile, după care, dacă nu sunt adoptați, vor fi luați și duși la Hunedoara. Marți, a fost ultima zi până la care asociațiile și fundațiile de protecția animalelor și cetățenii au putut face propuneri pentru realizarea regulamentului în baza căruia se va gestiona problema câinilor maidanezi. Marcel Romanescu spune că și la nivelul județului Gorj trebuie realizată o ADIA pentru gestionarea problemei câinilor fără stăpâni. Edilul Târgu-Jiului susține că legislația în vigoare este restrictivă și în ceea ce privește adopția patrupedelor. În padocul din municipiu sunt găzduiți, în acest moment, 500 de câini. 100 dintre aceștia ar urma să fie adoptați săptămâna aceasta de câteva asociații.