NewsȘtiri

Tânărul patron din Târgu Cărbunești a murit la spital în această dimineață! A căzut de pe acoperișul locuinței sale

Laurențiu Cîrțina patronul firmei Lux Funerare din Târgu-Cărbunești a încetat din viață în această dimineață.

Bărbatul în vârstă de 36 de ani era internat la Spitalul Floreasca din București încă de vinerea trecută după ce a  căzut de pe acoperișul locuinței sale.

Pe site-urile de socializare au fost publicate zeci de mesaje de condoleanțe în care apropiații acestuia își exprimă regretul.

“Îți mulțumim Lau pentru tot ce ai fost pe acest pământ, pentru că ai ajutat și bogații și săracii, pentru că ne-ai făcut nunți, botezuri, zile de naștere, dar și că ai condus pe ultimul drum sute de oameni. Nu sunt cuvinte să te putem descrie, ai ajutat și ai fost acolo când oamenii aveau nevoie, ai întârziat poate zile, dar când ai promis ceva așa a fost, eu personal îți mulțumesc pentru că în cele mai grele momente, moartea părinților mei, ai fost acolo, telefonul tău a fost mereu deschis cu orice problemă am avut, Dumnezeu să te ierte și să te odihnească în pace”, a transmis un apropiat al bărbatului.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button